Veteranul Soare Dediu din Măicănești, sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani
05-11-2025 Reporter: Tina Isamin 88 vizualizări
Cu această ocazie, primarul comunei Măicănești, Răzvan Pascu, i-a oferit eroului local o Diplomă de Excelență și o medalie, în semn de recunoștință pentru curajul, devotamentul și sacrificiul de care a dat dovadă în slujba patriei.
La eveniment au fost prezenți Colonelul Șerban Nicolae, comandantul Centrului Zonal Vrancea, și Colonelul Dediu Constantin, nepotul veteranului – o prezență care simbolizează continuitatea valorilor de onoare, respect și patriotism între generații.
Sărbătoarea a fost un prilej de emoție și recunoștință pentru întreaga comunitate, care l-a omagiat pe Soare Dediu prin edilul comunei nu doar pentru faptele sale din război, ci și pentru exemplul de tărie morală și dragoste de țară oferit de-a lungul unui secol de viață.
Adaugă un comentariu: