Cotidiene Logo

Vrancea.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


Explicațiile primarului Misăilă despre noul proiect de resistematizare a Pieței Unirii din Focșani

stire

31-03-2026      Reporter: Marius Stan    120 vizualizări

Municipiul Focșani intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, odată cu lansarea unui proiect amplu de resistematizare a Pieței Unirii, finanțat din fonduri europene. Anunțul a fost făcut luni, 30 martie 2026, de primarul municipiului, Cristi Valentin Misăilă, printr-o postare publică, în care a prezentat principalele direcții de transformare a zonei centrale.

Reclama Vrancea

Elementul central al proiectului îl reprezintă Monumentul Unirii, simbol definitoriu al „Orașului Unirii”, care va fi pus în valoare printr-o amenajare modernă, inclusiv prin realizarea unei fântâni arteziene în jurul obeliscului. Această intervenție are și o componentă istorică, având în vedere că în trecut, în aceeași zonă, exista o fântână arteziană, înainte de amplasarea monumentului.



Reclama Vrancea

Un alt punct important îl constituie valorificarea sitului arheologic al fostei Mănăstiri „Sf. Ioan”, care va fi pus în evidență printr-o structură transparentă din sticlă, în locul actualei bolți zidite, oferind astfel vizibilitate și acces mai bun pentru public.

Tot în cadrul proiectului, Borna de hotar, simbol al vechii granițe dintre Moldova și Țara Românească, va fi relocată în Piațeta Balada, locul unde a fost amplasată inițial după ridicarea Monumentului Unirii.

Zona din fața Palatului Administrativ va rămâne dedicată evenimentelor publice, în timp ce proiectul pune accent și pe identitatea istorică a orașului, prin reconfigurarea traseului Milcovelului, vechiul hotar natural dintre cele două principate.

Din punct de vedere urbanistic, proiectul propune o creștere semnificativă a spațiilor verzi, de la 2.989 mp la peste 4.271 mp, adică o majorare de aproximativ 43%, aliniind Focșaniul la standardele europene de regenerare urbană.

Întreg pavimentul Pieței Unirii va fi înlocuit cu granit de înaltă rezistență, iar trotuarele vor fi modernizate pe toată lungimea zonei centrale, de la fostul Big până la fostul Lacto-Vegetarian.

De asemenea, vor fi eliminate construcțiile comerciale de pe trotuarul din fața Pieței Unirii, pentru a permite amenajarea de terase sezoniere pentru comercianții din zona DM/CEC. Fântâna arteziană din zona BIG va fi, la rândul ei, reabilitată.

Modernizarea include și introducerea de mobilier urban smart, precum și intervenții în Grădina Publică, unde lacul va fi reconfigurat pentru a permite amenajarea unui patinoar pe timpul iernii. Zona foișorului va fi regândită pentru organizarea Târgului de Crăciun.

„Ne dorim un Focșani al viitorului – un oraș modern, care respectă trecutul și răspunde nevoilor actuale ale comunității”, a transmis primarul Cristi Valentin Misăilă, invitând cetățenii să își exprime opiniile cu privire la acest proiect.


Reclama Vrancea

Proiectul de resistematizare a Pieței Unirii se anunță a fi unul dintre cele mai importante demersuri de transformare urbană din municipiul Focșani din ultimii ani.


Adaugă un comentariu: