24-11-2025      Reporter: Laura Popa    82 vizualizări

Opera sa este vastă și profundă, asemenea sufletului uman. Sintagma „pictor al omului”, lansată de Tudor Vianu și completată cu „pictor al adevărului”, exprimă cel mai bine esența creației sale: „Dimensiunea umană este pretutindeni prezentă în arta lui”, remarca același critic, surprinzând perfect spiritul profund umanist al maestrului. Expresivitatea gravă a țărăncii din „Odihna la câmp”, figura impunătoare a lui Mihail Sadoveanu și chipurile țăranilor din „1907” rămân vii în memoria privitorului datorită intensității sentimentului omenesc și frumuseții plastice a formelor.

Născut la Craiova, la 18 noiembrie 1906, într-o familie modestă, Corneliu Baba a crescut într-un mediu artistic, fiind fiul pictorului de biserici Gheorghe Baba, originar din Banat. Cele mai vechi amintiri ale copilăriei sale se leagă de atelierul tatălui, unde a deprins alfabetul desenului și gramatica elementară a picturii. Între șase și zece ani, acest spațiu a devenit locul său de formare, unde desena și picta zilnic „după natură”. În adolescență, pasiunea pentru artă s-a dublat de cea pentru muzică și lectură, luând lecții de vioară și fiind profund impresionat de un recital al lui George Enescu.

După primele studii la Facultatea de Litere și Filosofie (1925), a urmat Academia de Arte Frumoase din București, continuând la cea din Iași, în atelierul lui Nicolae Tonitza, pe care o absolvă în 1930. „Întâlnirea cu Tonitza a însemnat pentru mine descoperirea omului și a artistului care urma să mă ajute să-mi găsesc drumul în pictură, în anii căutărilor și ai incertitudinilor.” De la maestrul său a învățat respectul pentru muncă, rigoarea meseriei și admirația față de marii clasici – valori ce aveau să se reflecte în întreaga sa creație. Deși l-a prețuit ca pictor și l-a iubit ca dascăl, și-a urmat cu fermitate propriul drum, dictat de temperamentul său grav și de viziunea profund umană asupra artei. După absolvirea Academiei din Iași, în 1938, a pornit să înfrunte singur provocările și nesiguranțele profesiei de artist. În 1941 este numit asistent la Catedra de Arte Frumoase din Iași, iar în 1948 devine director al Pinacotecii din același oraș. Din motive politice, este destituit și se stabilește la București, unde se impune rapid ca pictor de prim rang.Creația sa impresionează prin bogăție și diversitate: pictură, desen, ilustrație, memorialistică – toate purtând amprenta unei profunde cunoașteri a naturii umane. Realismul său nu este imitativ, ci esențializat, orientat spre redarea trăirilor interioare. Claritatea și rigoarea compoziției conferă picturii distincția unei maniere apropiate de marii clasici. Preocuparea pentru reprezentarea lumii rurale, începută încă din 1936 cu „Vatra țărănească”, se dezvoltă ulterior în compoziții memorabile precum „Țărani”, „Oameni odihnindu-se” și „Odihna la câmp”. Prin aceste creații, se impune drept cel mai autentic interpret al universului țărănesc din arta românească modernă, continuând linia deschisă de Nicolae Grigorescu și Camil Ressu. A fost, de asemenea, un neîntrecut portretist, talent evidențiat atât în compoziții ample, cât și în portrete individuale. Pictura sa se remarcă prin simplitate magistrală și coerență: nimic nu este excesiv sau insuficient; totul poartă amprenta unei instinctive siguranțe și a unei înclinații spre măiestrie. Artistul pătrunde în adâncul structurii imaginii, analizând modelul – arlechin, saltimbanc, concetățean sau portret anonim – cu atenție și precizie, sintetizând esența personajului.