09-01-2026      Reporter: Laurențiu Badea    40 vizualizări

În sensul acestor succinte considerații se înscrie și biruința de la Vaslui din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, de 47 de ani, cu puțin depășită de cea a lui Carol I, primul rege al României. În vremea sa, au avut loc multe bătălii, dar cea mai importantă este cea de la Podul Înalt, simbol al luptelor românilor pentru neatârnare. După cum se cunoaşte, cauzele conflictului dintre Moldova şi Imperiul Otoman, erau profunde şi au rădăcinile în planurile turcilor de cucerire a Europei Centrale, sultanul Mahomed al II-lea, dorind să reînvie gloria strămoşilor, de extindere a stăpânirii otomane asupra ţărilor din Peninsula Balcanică.

La 29 mai 1453 Constantinopolul a căzut și turcii porneau nestingheriţi la noi cuceriri în Europa. Peste câţiva ani, îmbătaţi de victorii, ei strigau: „La Roma, la Roma!”. Numai că pe drumul Romei se ridicau urmaşii romanităţii orientale, în frunte cu Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare, personalităţi care au atras atenţia umaniştilor, că la Dunărea de Jos, urmaşii Cezarilor, se luptau indirect pentru „Cetatea Eternă”.

Acasă Local Istorie LocalIstorie Ștefan cel Mare și victoria de la Vaslui, din 10 Ianuarie 1475, în scrierile vremii De către Monitorul de Vaslui -9 ianuarie 20260 „Ștefan cel Mare a fost cel mai important principe român din Evul Mediu” (Ion Aurel Pop) Cunoașterea istoriei, a românilor în special, este o necesitate stringentă în înțelegerea lumii, în cultivarea sentimentelor de solidaritate națională, de educație civică și patriotică. În sensul acestor succinte considerații se înscrie și biruința de la Vaslui din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, de 47 de ani, cu puțin depășită de cea a lui Carol I, primul rege al României. În vremea sa, au avut loc multe bătălii, dar cea mai importantă este cea de la Podul Înalt, simbol al luptelor românilor pentru neatârnare. După cum se cunoaşte, cauzele conflictului dintre Moldova şi Imperiul Otoman, erau profunde şi au rădăcinile în planurile turcilor de cucerire a Europei Centrale, sultanul Mahomed al II-lea, dorind să reînvie gloria strămoşilor, de extindere a stăpânirii otomane asupra ţărilor din Peninsula Balcanică. La 29 mai 1453 Constantinopolul a căzut și turcii porneau nestingheriţi la noi cuceriri în Europa. Peste câţiva ani, îmbătaţi de victorii, ei strigau: „La Roma, la Roma!”. Numai că pe drumul Romei se ridicau urmaşii romanităţii orientale, în frunte cu Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare, personalităţi care au atras atenţia umaniştilor, că la Dunărea de Jos, urmaşii Cezarilor, se luptau indirect pentru „Cetatea Eternă”. Or, pentru a ajunge la Roma, stăpânirea Dunării – numit Iordanul românilor cu fortificaţiile sale, era esenţială. În afara avantajelor pe care fluviul le avea în stăpânirea Peninsulei Balcanice, acesta deschidea drumul cuceririi Câmpiei Panonice şi a centrului european. Cine stăpânea marele fluviu controla o mare parte din bătrânul continent, iar importanţa strategică a Dunării de Jos era cunoscută de cei doi mari comandanţi militari ale căror armate se vor confrunta în marea bătălie din ianuarie 1475, Mahomed al II-lea şi Ştefan cel Mare. Încă din 1462, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constatinopolului, arăta importanţa Dunării şi a cetăţilor de pe malul stâng în următorii termeni: „Atât timp cât Chilia şi Cetatea Albă sunt ale românilor, iar Belgradul al ungurilor, nu vom putea învinge cu totul pe ghiauri”. Aşa se explică de ce în timpul campaniei din 1462, Mahomed al II-lea trimite o flotă în Marea Neagră şi pe Dunăre ca să ocupe cetatea Chilia. Dar, Ştefan cel Mare intuieşte evoluţia situaţiei politice şi militare la Dunărea de Jos şi hotărăşte să intre în posesia Chiliei pentru întărirea hotarului sudic al ţării sale pe care o cucerește în 1465.