Judecătorii vasluienii au cerut, în unanimitate, aviz negativ pentru modificările la pensiile de serviciu
26-11-2025 Reporter: Sandu Dobre 74 vizualizări
Potrivit documentului, în aceeași zi a avut loc Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Vrancea, având ca unic punct pe ordinea de zi exprimarea unui punct de vedere cu privire la proiectul legislativ care vizează pensiile de serviciu ale magistraților. În urma dezbaterilor, judecătorii au decis în unanimitate să solicite Consiliului Superior al Magistraturii emiterea unui aviz negativ asupra propunerilor de modificare.
Judecătorii vasluieni au constat că „proiectul de lege afectează independența justiției și securitatea juridică”. România are termen până pe 28 noiembrie pentru îndeplinirea jalonului din PNRR privind pensiile speciale, în caz contrar riscă să piardă suma de 231 de milioane de euro. Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor a fost publicat, săptămâna trecută, în procedură de transparenţă decizională, iar CSM are termen 30 de zile pentru a da un aviz consultativ. Conform noului proiect, cuantumul pensiei magistraţilor va fi 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizaţiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizaţie netă. De asemenea, perioada de tranziţie până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026. În schimb, magistraţii solicită ca pensia lor să fie aproape la acelaşi nivel cu ultimul salariu încasat.
Proiectul iniţial al reformei pensiilor magistraţilor a fost declarat neconstituţional de CCR pe 20 octombrie, prin votul a cinci judecători – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc şi Mihaela Ciochină. Motivul invocat de cei cinci judecători este că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.
Adaugă un comentariu: