Cotidiene Timis.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


Administrația județeană a recepționat, marți, un echipament vital pentru munca pompierilor timișeni

stire3

12-11-2024 18:06     Reporter: Stan Vasile

Consiliul Județean Timiș a cumpărat pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș un cap tractor performant, care va fi utilizat împreună cu o cisternă de 30.000 de litri de apă.


Reclama Timis

Utilajul este destinat intervențiilor rapide ale pompierilor.

Fie că este vorba de incendii sau alte situații de urgență, ISU Banat va putea interveni mult mai eficient și va dispune de resursele necesare pentru a proteja timișenii.


inline
Reclama Timis

„Cu această tehnică modernă, ISU Banat va putea acționa fără întârzieri, chiar și în zonele mai greu accesibile, având suficientă apă pentru intervenții prelungite. Este o mare îmbunătățire, având în vedere că multe dintre autospecialele actuale sunt depășite”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Acesta a fost prezent, marți, la sediul ISU Timiș, unde a avut loc recepția.


Reclama Timis

Investiția se ridică la 820.000 de lei. Banii pentru acest cap tractor performant provin din bugetul CJ Timiș.