Cotidiene Logo

Suceava.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


DRDP Iași anunță că se intervine pe drumurile afectate de ninsoare din județul Suceava

stire3

10-12-2024 16:38      Reporter: Vasile Toader    36 vizualizări

În urma ninsorilor abundente din zona de munte a județului Suceava, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță că echipele au intervenit cu utilaje de deszăpezire pentru a asigura circulația în condiții de siguranță.


Reclama Suceava

Potrivit DRDP Iași, pe DN 17, pe sectoarele Tihuța – Poiana Stampei – Mestecăniș, utilajele au fost echipate cu lamă și material antiderapant pentru îndepărtarea stratului de zăpadă și prevenirea formării poleiului.



Reclama Suceava

Totodată, pe DN 17A, în zona Trei Movile, drumarii au acționat pentru curățarea carosabilului umed, continuând intervențiile atât timp cât condițiile meteorologice o cer.

DRDP Iași face apel la șoferi să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să echipeze corespunzător vehiculele pentru iarnă. De asemenea, este importantă respectarea distanței de siguranță între autovehicule pentru a preveni eventualele accidente.


Reclama Suceava

Reamintim că zona de munte a județului Suceava este sub avertizare cod galben de ninsori luni până la ora 23:00.