Cotidiene Logo

Suceava.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


Angajații TPL Suceava au declanșat greva japoneză, fără afectarea transportului public

stire

15-01-2026      Reporter: Adrian Ionescu    76 vizualizări

Sindicatul „Transport Public” din cadrul societății TPL SA Suceava a anunțat declanșarea unei greve japoneze, începând cu data de 15 ianuarie 2026, ora 4:30.

Reclama Suceava

Decizia a fost luată în urma consultării membrilor de sindicat și cu acordul majorității acestora, potrivit unui document oficial transmis conducerii societății.



Reclama Suceava

Reprezentanții sindicali precizează că forma de protest este determinată de neaplicarea unor prevederi incluse în Actul adițional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă, semnat în vara anului trecut și înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava. Sindicatul reclamă faptul că angajamentele asumate prin acest document nu au fost puse în practică.

Sorin Fodor, liderul sindical de la TPL SA Suceava, a explicat că prevederile din actul adițional 1 de la contracul colectiv de muncă se referă la indexarea salariilor cu o pondere între 11 și 13% și o majorare a tichetelor de masă de la 20 la 45 de lei. S-a sperat că acestea urmau a fi puse în aplicare prin memorandumul aprobat în toamna anului trecut cu privire la posibilitatea de angajare a unor șoferi pe partea de transport metropolitan, dar nici șoferi nu s-au putut angaja suficienți în intervalul de două luni cât a fost valabil memorandumul (una din cauze fiind nivelul salarial necompetitiv cu ceea ce oferă piața muncii în rezent) și nici prevederile referitoare la creșterea salarială nu au fost aplicate. Sindicatul este conștient că municipalitatea nu are pârghii de a rezolva problema și că, în această situație, rezolvarea este de la Guvern și de aceea s-a optat pentru greva japoneză, liderul sindical Sorin Fodor precizând că nu se dorește o escaladare a tensiunilor cum este cazul la Constanța.

Iar asta deoarece există speranțe ca un nou memorandum să fie aprobat de Guvern, memorandum despre care directorul Gabriel Petruc a precizat – într-o altă ocazie, anterior declanșării grevei japoneze – că este finalizat iar liderul sindical Sorin Fodor a specificat că din informațiile pe care le are memorandumul a fost transmis Guvernului. Cu toate că scopul principal este prelungirea perioadei în care se pot face angajări de către TPL SA Suceava, liderul sindical susține că s-a solicitat și creșterea pachetului salarial, rămânând de văzut dacă aceasta se va încadra în prevederile din actul adițional nr. 1 de la contractul colectiv de muncă.

Printre altele, liderul sindical Sorin Fodor a ținut să menționeze și faptul că prevederile din noua „ordonanță trenuleț” îndreptățesc solicitările de angajări și indexări salariale în cazul companiilor publice care nu sunt pe pierderi, cum este și TPL SA Suceava, cu condiția transmiterii unui memorandum de către forul tutelar al companiei. Aprobarea unui astfel de memorandum ar putea între 25-30 de zile, este de părere Sorin Fodor, vreme în care greva japoneză va continua în sensul că se dă un semnal de alarmă.

În comunicatul transmis, Sindicatul „Transport Public” subliniază că acțiunea nu este îndreptată împotriva conducerii TPL SA, cu care afirmă că există o relație de colaborare și înțelegere.


Reclama Suceava

Greva japoneză se va desfășura pe o perioadă nedeterminată, însă nu va afecta activitatea societății. Transportul public local va funcționa normal, fără întreruperi, sindicaliștii alegând aceasta formă de protest simbolică.


Adaugă un comentariu: