Aeroportul Suceava își păstrează locul 5 la nivel național, după numărul total de pasageri înregistrați în primele 11 luni ale anului
23-12-2025 Reporter: Stan Vasile 124 vizualizări
Conform acesteia, în noiembrie 2025, Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” ar fi înregistrat un număr de 45.476 de pasageri, ceea ce, într-o ierarhie referitoare strict la luna trecută, ar plasa aeroportul sucevean pe poziția 7 la nivel național.
Așa cum am precizat, această raportare AAR nu include însă traficul total cumulat de la începutul anului și până la luna respectivă, indicatorul relevant pentru stabilirea poziției într-un clasament anual. Față de anii anteriori, Asociația Aeroporturilor din România nu mai comunică lunar și aceste date, iar actualul format de raportare tinde să evidențieze aeroporturile care au evoluții favorabile într-un anumit interval, în timp ce analiza pe întreaga perioadă a anului oferă o imagine mai relevantă asupra ierarhiei reale.
Ținând cont de această situație, Aeroportul Suceava a prezentat situația traficului de pasageri în perioada 01.01.2025 – 30.11.2025, care arată clar că Suceava își menține constant poziția 5 în clasamentul național al traficului de pasageri pe acest an:
Trimestrele I, II și III 2025 (01.01–30.09.2025)
Aeroportul Suceava: 589.439 de pasageri – locul 5
Aeroportul Sibiu: 514.325 de pasageri – locul 6
Aeroportul Craiova: 424.850 de pasageri – locul 7
Aeroportul București Băneasa: 379.439 de pasageri – locul 8
Situație la 31 octombrie 2025 (01.01–31.10.2025)
Aeroportul Suceava: 653.861 de pasageri – locul 5
Aeroportul Sibiu: 586.037 de pasageri – locul 6
Aeroportul Craiova: 485.365 de pasageri – locul 7
Aeroportul București Băneasa: 451.785 de pasageri – locul 8
Situație la 30 noiembrie 2025 (01.01–30.11.2025)
Aeroportul Suceava: 699.337 de pasageri – locul 5
Aeroportul Sibiu: 638.320 de pasageri – locul 6
Aeroportul București Băneasa: 568.115 pasageri – locul 7
Aeroportul Craiova: 532.869 de pasageri – locul 8.
Prin urmare, chiar și în lunile în care traficul lunar al Aeroportului Suceava a fost mai redus, pe totalul anului 2025 Suceava și-a menținut constant locul 5 la nivel național.
De asemenea, creșterile lunare înregistrate la alte aeroporturi sunt explicate de specialiștii de la Aeroportul Suceava astfel:
- Aeroportul București Băneasa: avion de bază Wizz Air din octombrie 2025, 5 rute noi și relocarea a 9 rute de pe Aeroportul Otopeni;
- Aeroportul Sibiu: avion de bază Wizz Air din august 2025 și 6 rute noi;
- Aeroportul Craiova: avion de bază Wizz Air din iunie 2025 și 2 rute noi.
Toate aceste modificări au produs creșteri rapide ale traficului lunar, fără a modifica însă ierarhia stabilită pe baza traficului anual cumulat.
Adaugă un comentariu: