Cotidiene Logo

Sibiu.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


De ce plătesc sibienii impozite mai mari în 2026. Explicațiile Primăriei, punct cu punct și exemple clare pentru proprietari

stire

15-01-2026      Reporter: Emil Ionescu    80 vizualizări

Primăria Municipiului Sibiu a transmis precizări pentru informarea corectă a cetățenilor, ca urmare a reacțiilor generate de majorarea taxelor și impozitelor locale pe proprietăți pentru 2026.

Reclama Sibiu

Creșterea acestor taxe și impozite pe proprietăți a fost stabilită de către Guvernul României, prin Legea 239/2025, care modifică Codul Fiscal, stabilind clar nivelurile de impozite și taxe pe care toate primăriile din țară trebuie să le aplice și, deci, inclusiv Primăria Sibiu având obligația legală de a crește taxele și impozitele locale. Reamintim în acest context faptul că, din dorința menținerii suportabilității impozitelor pentru cetățeni și a predictibilității fiscale pentru firme, Primăria Sibiu nu a mai majorat taxele și impozitele locale din 2016, operând doar corelarea anuală cu rata inflației calculată la nivel național, aceasta fiind de asemenea, o obligație prevăzută de Codul Fiscal.



Reclama Sibiu

Mai mult, în cazul în care Consiliul Local Sibiu nu ar fi adoptat până în 31 decembrie 2025 hotărârea prin care creșteau taxele și impozitele în 2026, Municipiul Sibiu era pasibil de sancțiunile stabilite prin Codul Fiscal. Astfel, potrivit alin. 3 al art. 489 din legislația citată, în cazul în care nu se adoptau aceste creșteri, autoritățile centrale ar fi sistat alimentarea bugetului local al Sibiului atât cu sumele din cotele defalcate din impozitul pe venitul global (IVG), cât și cu sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale. Concret, comparând cu sumele primite din cotele defalcate din IVG în anul 2025 care au însumat 388,22 de milioane de lei, bugetul Sibiului ar fi fost privat în 2026 de aproximativ 400 de milioane de lei dacă nu se punea în aplicare creșterea taxelor și impozitelor locale.

Prin urmare, noile reglementări impuse de Guvern, au avut ca rezultat următoarele modificări principale în taxele și impozitele locale aplicate în 2026 persoanelor fizice:

  • În ceea ce privește impozitul pe locuințe, norma de impozitare pe metru pătrat a crescut de la suma de 1.492 lei la suma de 2.677 lei, adică cu 79,5%.
  • S-au anulat anumite reduceri de care beneficiau proprietarii clădirilor:
    • Reducerea de 10% aplicată la coeficientul aferent zonei de impozitare pentru apartamentele situate în blocuri cu cel puțin 8 apartamente și 3 etaje. Drept urmare, indiferent de câte etaje sau apartamente are un imobil, reducerea nu se mai aplică;
    • Reducerile acordate în funcție de vechimea imobilelor: 10% pentru clădirile cu vechime între 30 și 49 de ani, 30% pentru cele cu vechime între 50 și 99 ani și respectiv 50% pentru imobilele cu vechime de peste 100 de ani, ce se aplicau la valoarea de impozitare. Cei mai afectați de această prevedere sunt proprietarii de imobile din centrul istoric care, dacă până în 2025 beneficiau de o reducere de 50% din impozitul datorat, ca urmare a eliminării acestei facilități, vor plăti impozitul întreg, la care se va adăuga și majorarea normei de impozitare. Ca exemplu, dacă pentru un apartament cu 2 camere situat în zona istorică în 2025 s-a plătit impozit de 109 lei, în 2026 proprietarul va plăti 392 de lei.
  • În cazul impozitului pe terenurile intravilane de construcții, acestea s-a corelat doar cu rata inflației de 5,6%. Impozitul pentru terenurile intravilane de tip arabil, pășune, fâneață și a celor extravilane s-a majorat cu 75-80%;
  • Și la impozitul pentru autovehicule s-au produs modificări, pentru calcularea acestuia fiind introduse noi criterii de calcul, ținându-se cont acum de capacitatea cilindrică a mașinilor, dar și de norma de poluare. Astfel, chiar dacă mașina are o capacitate mică, sub 1600 cmc, dar are o normă de poluare neperformantă, impozitul crește cu aproximativ 70-80%.
  • Cea mai mare creștere se înregistrează însă în cazul autovehiculelor hibride, Guvernul diminuând reducerea de până la 100% acordată până în 2025 la maxim 30% pentru 2026 și doar pentru hibridele cu emisii CO2 sub 50g/km, la restul hibridelor nemaiaplicându-se nici o reducere. Nici proprietarii de autovehicule electrice nu mai beneficiază de scutire de la plata impozitului și vor trebui să achite impozitul fix de 40 de lei.

    În schimb, la mașinile cu capacitate peste 1600 cmc, impozitul a stagnat sau chiar a scăzut ușor. O scădere mai mare se înregistrează în cazul mașinilor cu capacitate cilindrică mare, de peste 2.000 de cm3 și normă Euro 5 sau 6 – dacă pentru un astfel de autoturism proprietarul persoană fizică a achitat în 2025 un impozit de 1.210 lei, în 2026 va plăti 911 lei.

    Prin legislația citată, Guvernul a anulat următoarele scutiri de impozit pe locuință, teren și un autovehicul pentru următoarele categorii:

    • persoanele cu dizabilități (handicap grav și accentuat),persoanele cu încadrate în gradul I de invaliditate sau reprezentanții legali ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, încadrate în gradul I de invaliditate;
    • Luptătorii din Revoluția din 1989 – Soțul/soția și urmașii deținuților politici și ai deportaților;
    • Soțul/soția și urmașii persoanelor strămutate.

    În 2026 se păstrează totuși scutirile pentru veteranii de război și văduvele acestora, pentru deținuții politici, deportați, persoanele strămutate precum și pentru proprietarii clădirilor unde se desfășoară activități de învățământ sau care găzduiesc cabinete de medicină de familie. De asemenea, proprietarii monumentelor istorice care își renovează fațada imobilului vor beneficia de scutire de la plata impozitului, dar doar pe perioada renovării și timp de 2 ani după încheierea lucrărilor.

    Exemple de calcul a impozitului pe locuințe aparținând persoanelor fizice

    Pentru o casă în suprafață de 100 mp, în zona A, care nu beneficiază de reducerea pentru vechime:

    • impozit 2025 – 286 lei
    • impozit 2026- 514 lei (creștere cu 79,5% din cauza creșterii valorii de impozitare).

    Pentru un apartament cu suprafața de 100 mp, situat în zona A, într-un bloc de locuințe nou, cu o vechime de până la 30 de ani:

    • impozit 2025 – 275 lei (beneficiind de reducerea de 10% pentru clădiri cu mai mult de 3 niveluri);
    • impozit 2026 – 514 lei (creștere cu 88% din cauza creșterii valorii de impozitare și a anulării reducerii de 10% pentru clădiri cu mai mult de 3 niveluri).

    Pentru un apartament în suprafață de 100 mp, situat în zona A, într-un bloc cu vechime de peste 30 ani:

    • impozit 2025 – 247 lei (beneficiind de reducerea de 10% pentru clădiri cu mai mult de 3 niveluri și reducere de 10% pentru vechime mai mare de 30 ani);
    • impozit 2026 – 514 lei (creștere cu 108%, din cauza creșterii valorii de impozitare și a anulării celor 2 reduceri de 10% pentru clădiri cu mai mult de 3 niveluri și respectiv pentru clădiri cu vechime peste 30 ani).

    Pentru un imobil în suprafață de 100 mp, cu vechime de peste 50 ani:

    • impozit 2025 – 201 lei (beneficiind de reducerea de 30% pentru vechime mai mare de 50 ani);
    • impozit 2026 – 514 lei (creștere cu 155%, rezultată din creșterea valorii de impozitare și a anulării reducerii de 30% pentru clădirile cu o vechime de peste 50 ani).

Reclama Sibiu

Pentru un imobil în suprafață de 100 mp, cu vechime de peste 100 ani:

  • impozit 2025 – 143 lei (beneficiind de reducerea de 50% pentru vechime mai mare de 100 ani);
  • impozit 2026 – 514 lei (creștere cu 260%, ca urmare a creșterii valorii de impozitare și abrogării reducerii de 50% pentru clădiri cu vechime peste 100 ani).

Adaugă un comentariu: