FOTO | În Zalău, spațiu modern pentru documentele de arhivă ale CJ Sălaj

10-03-2025 12:40 Reporter: Vasile Toader 36 vizualizări
Au fost finalizate lucrările de reabilitare a Punctului Termic nr. 34P, din cartierul Brădet – municipiul Zalău, prin care imobilul aflat în stare avansată de degradare a fost transformat într-un spațiu modern pentru administrarea eficientă și sigură a documentelor de arhivă ale Consiliului Județean Sălaj.

Lucrările au vizat structura de rezistență a clădirii, recompartimentarea, înlocuirea tâmplăriei, refacerea finisajelor interioare și exterioare, precum și modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare.


De asemenea, imobilul a fost echipat cu sisteme pentru securitatea la incendiu și mobilier specific, asigurând astfel condiții optime pentru protecția și buna organizare a documentelor.

Noul spațiu dispune de cinci depozite, un birou pentru arhiviști, laborator de recondiționare, sală de studiu, precum și recepție pentru materiale. Investiția se ridică la circa 2,5 milioane de lei.