Început de an greu pentru Ceahlăul Piatra-Neamț. Clubul, la un pas de desființare
13-01-2026 Reporter: Adrian Ionescu 85 vizualizări
Într-o declarație publică, Angelo Alistar, președintele CSM Ceahlăul, avertizează că fără o soluție rapidă, clubul ar putea ajunge la desființare în doar câteva zile.
„Anul 2026 ne găsește, din păcate, în cea mai dificilă situație de la înființarea acestui club. Personal, când am acceptat în vară funcția de președinte la CSM Ceahlăul, am făcut-o cu mare încredere și cu speranța că vom găsi soluții pentru a putea redresa clubul.” În același mesaj, Alistar spune că se aștepta la „un sprijin consistent atât din partea autorităților locale cât și a mediului privat”, însă, în acest moment, clubul se află în impas.
Președintele CSM Ceahlăul indică un termen-limită dramatic: „La momentul actual, așa cum am mai spus, data de 26 ianuarie 2026 probabil va însemna finalul acestui club de fotbal.” Totodată, transmite că există deschidere pentru orice formă de sprijin și colaborare care ar putea menține activitatea.
În declarație, Alistar subliniază și miza simbolică pentru județ: „nu pot crede că un județ cu tradiție în sport precum Neamțul poate să rămână fără reprezentare în primele trei divizii fotbalistice ale țării.” În paralel, face un apel către jucătorii rămași la echipă să respecte programul staffului tehnic, invocând speranța unei soluții de ultim moment: „Eu cred în continuitate și cred că în ultimul moment se va face lumină și pentru noi.”
Conducerea explică și deciziile recente legate de lot: „În legătură cu jucătorii cu care am încheiat colaborarea, aș dori să le mulțumim pe această cale, majoritatea dintre ei fiind cei cu salarii pe care clubul nu și le mai putea permite în situația actuală.” Totodată, anunță acceptarea ofertei pentru Carl Davordzie: „Oferta primită de la Sepsi Sfântu Gheorghe pentru Carl Davordzie am fost nevoiți să o acceptăm, jucătorul fiind în ultimele luni de contract.” Potrivit președintelui, această decizie a fost luată „pentru a mai achita o parte din datoriile curente cât și o parte din salariile angajaților.”
Mesajul se încheie cu un apel public și o asumare explicită: „Transmit acest mesaj cu maximă responsabilitate, sper din tot sufletul să se găsească o variantă ca CSM Ceahlăul să își continue existența”.
Adaugă un comentariu: