VIDEO Selly anunță crearea unei noi stațiuni pe litoralul Mării Negre, „Nibiru”: „Proiectul este cât se poate de real”
29-07-2025 Reporter: Vasile Toader 210 vizualizări
„Astăzi anunțăm, de fapt, patru proiecte funcționale: un mall uriaș în aer liber, un spațiu pentru evenimente cu o capacitate de 50.000 de persoane – unul dintre cele mai mari din lume -, un parc de distracții spectaculos și cel mai mare club de noapte de pe planetă, cu o capacitate de 30.000 de persoane”, a declarat Selly în cadrul unui eveniment de lansare a proiectului.
În discursul său, Selly a făcut o paralelă cu stațiunile tradiționale de pe litoral, precum Neptun, Venus sau Saturn – toate purtând nume de planete. „Noi suntem Nibiru”, a spus el, explicând că numele provine de la o așa-zisă planetă ipotetică, care nu există în realitate. „Dar proiectul este cât se poate de real”, a adăugat acesta.
Cine va construi stațiunea „Nibiru” la Marea Neagră
Investitori majoritari în proiect sunt parteneri din Global Records Group, alături de un grup de artiști români și antreprenori din HoReCa, real estate și entertainment.
Selly și Lucian Ștefan, fondator și CEO al Global Records, sunt deja parteneri în festivalul „Beach, Please!”, lansat în 2022, în Costinești, orașul de origine al fondatorului Global Records.
Lucian Ștefan anunțase anterior că a cumpărat un teren de 180 de hectare în Costinești, unde pregătește un proiect de entertainment care va implica investiții de zeci de milioane de euro, în primă fază. Prin aceste investiții, Lucian Ștefan spunea că vrea să transforme Costineștiul într-o destinație comparabilă cu Mykonos, Saint-Tropez, Dubai sau Ibiza.
Potrivit anunțului de acum, Nibiru se va situa între Costinești și Tuzla, pe o suprafață de 1,6 milioane de metri pătrați. Proiectul este gândit ca un oraș temporar – activ doar vara – și va urma să găzduiască festivalul „Beach, Please!” după ce va fi finalizat.