Cotidiene Logo

Național.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


Rezultate Evaluarea Națională, înainte de contestații: cel mai mare procent de medii peste 5 din ultimii 13 ani, anunță Ministerul Educației

stire3

03-07-2025 13:22      Reporter: Vasile Toader    129 vizualizări

Rezultatele la Evaluarea Națională au fost publicate astăzi de Ministerul Educației, care a anunțat, într-un comunicat, că 126.495 de elevi au obținut medii mai mari sau egale cu cinci.


Reclama National

Altfel spus, 83,1% dintre cei care au dat examenul de Evaluare Națională 2025 au luat note de trecere.

Procentul elevilor de clasa a VIII-a care au obținut medii egale sau peste cinci este cel mai mare din ultimii 13 ani, subliniază Ministerul Educației, care prezintă și o statistică.


inline
Reclama National

Totodată, 75 de elevi au obținut media 10. Anul trecut, au fost doar 74 de medii de 10, număr atins după rezolvarea constetațiilor.

Rezulatele la Evaluarea Națională 2025, pe probe:

  • Limba și literatura română: 131.849 de elevi (86,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci);
  • Matematică, 116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5;
  • Limba şi literatură maternă: 8.361 de elevi (92,3%) au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Cum s-au împărțit notele de 10:

  • 919 elevi au primit 10 la matematică;
  • 474 de elevi au primit nota 10 la Limba și literatura română;
  • 130 de elevi au obţinut nota 10 Limba şi literatură maternă.

Numărul elevilor care au obținut sub media 5 este cu aproape zece procente mai mic față de anul trecut. Mai exact, 16,9% dintre elevi (25.738) au obținut medii sub 5.


Reclama National

Când se publică rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025

Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate miercuri, 10 iulie. Notele obținute la Evaluarea Națională contează în proporție de 100% la admiterea la liceu, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 17 iulie.