Nicuşor Dan: Soluția pentru criza politică este la partide. Ce crede despre varianta cu patru guverne succesive
16-07-2026 Reporter: Tudor Dobre 212 vizualizări
„Zilele astea, după cum ştiţi, sunt discuţii tehnice pe finalizarea legilor care sunt necesare pentru PNRR şi azi am avut una, mâine o să fie alta, nu cu mine, dar la Cotroceni. Mai departe, soluţia este acolo unde sunt voturile din Parlament, adică la partide”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, despre chemarea liderilor partidelor la o nouă rundă de consultări formale.
Nicuşor Dan a precizat că el a propus două soluţii.
„Fiecare dintre ele mi s-a părut foarte potrivită la momentul acela, mai ales cea a guvernului tehnocrat”, a adăugat Dan, subliniind că „discuţiile continuă la nivel informal”.
„Pentru moment, după cea de luni dimineaţă, nu cred că sunt progrese aşa de mari ca să fie încă una. O să mai vedem, că discuţiile continua”, a declarat Nicușor Dan.
Despre varianta cu patru guverne succesive, de câte șase luni, președintele crede că este „ridicolă”.
„E cumva ridicol să ai patru guverne în 2 ani şi să faci un program pentru asta. Deci, s-a vorbit de la variante de un guvern de administiţiu, la început, în care sau să fie tehnocrat sau să fie toată lumea la un loc, s-a mai vorbit, pentru că nimeni nu vrea să fie la sfârşit, s-a vorbit de un guvern, să zicem tehnocrat, la sfârşit, înainte de alegeri, care să se ocupe de alegeri şi s-a mai vorbit şi de această rotativă între un guvern PSD, minoritar, susţinut de PNL şi un guvern PNL susţinut de PSD şi cum să se rotească între ele. Dar nu s-a pus problema să fie toate patru. Adică discuţiile au fost pe aici, dar concluzia este că nu există în momentul de faţă o soluţie, nici măcar pe ăsta de armistiţiu, care să ducă câteva luni”, a explicat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă prelungirea interimatului lui Ilie Bolojan întârzie şi adoptarea proiectelor din PNRR, Dan a răspuns: „Se vede cu ochiul liber. Dacă trebuie tot să ne contorsionăm în sesiune extraordinară ale Parlamentului, evident că e preferabil să avem un guvern cu puteri depline”.
Adaugă un comentariu: