VIDEO Începe adunarea secretă de alegere a noului papă. Cei 133 de cardinali electorali se vor izola începând cu ora 17:00 în Capela Sixtină

07-05-2025 14:00 Reporter: Vasile Toader 83 vizualizări
Cardinalii romano-catolici se vor izola începând de miercuri după-amiază în Capela Sixtină pentru conclavul de alegere a noului papă, relatează Reuters.

133 de cardinali electori din 70 de ţări se întâlnesc pentru a-l alege pe succesorul papei Francisc, la mai bine de două săptămâni de la decesul lui acestuia. Numărul acestora este unul record, după ce la ultimul conclav din 2013 au participat 115 cardinali din 48 de țări.

Înainte să înceapă în mod oficial conclavul, cardinalii participă la ora locală 10:00 la o liturghie solemnă, în Bazilica Sfântul Petru, prezidată de decanul Colegiului Cardinalilor, italianul Giovanni Battista Re.
Aceasta va fi urmată după-amiaza de o rugăciune în Capela Paulină, alăturată Capelei Sixtine, la ora locală 16:30.
Cardinalii se vor izola în Capela Sixtină în jurul orei locale 17:00. Nu vor fi permise telefoanele mobile, iar reţelele de telecomunicaţii vor fi întrerupte între zidurile Cetăţii Vaticanului.
Fiecare dintre cei 133 de cardinali electori va jura să nu dezvăluie nimic – sub pedeapsa excomunicării, scrie AFP, citat de Agerpres.
Vaticanul a publicat marți o înregistrare video menită să arate lumii întregi solemnitatea cadrului pregătit pentru alegerea papei: un rând dublu de mese acoperite cu material textil gros, un ac pentru perforarea buletinelor de vot, locuri marcate cu nume pe un şevalet şi mape roşii cu stema Sfântului Scaun.

Catolicii din întreaga lume, în așteptarea fumului care indica rezultatul votului
Miercuri va avea loc un singur tur de scrutin. Ulterior, cardinalii pot vota de până la patru ori pe zi. Un coş subţire, de metal, a fost fixat pe acoperişul Capelei Sixtine. Fumul negru va marca un vot neconcludent, în timp ce fumul alb și dangătul clopotelor vor semnala că Biserica Romano-Catolică are un nou lider.
Alegerile se preconizează că vor continua joi, când sunt programate două tururi de scrutin: unul dimineață și altul după-amiaza.