Incendiile de vegetație din Caraș-Severin: pompierii continuă lupta cu flăcările în Sichevița
02-08-2026 Reporter: Redactia 38 vizualizări
Pompierii militari din Caraș-Severin se află în plină acțiune pentru a treia zi consecutiv, intervenind la incendiile de vegetație care afectează zone extinse, în special în comuna Sichevița.
În prezent, 20 de pompieri și 20 de lucrători ai Ocolului Silvic Moldova Nouă acționează în echipe mixte pentru stingerea incendiului activ din Sichevița, sprijiniți de un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, dotat cu un sistem de stingere de tip Bambi Bucket.
ISU Caraș-Severin a informat că, în urma unei recunoașteri efectuate în cartierul Câlnic din Reșița, nu există pericol iminent pentru locuințe, deși focare izolate continuă să genereze fum deasupra orașului. Intervențiile se concentrează acum pe stingerea focarelor din zonele nelocuite, în direcția localității Ezeriș.
Reprezentanții ISU au confirmat că incendiul din zona Câlnic-Reșița a fost lichidat, dar eforturile de stingere continuă în Sichevița pentru a preveni extinderea flăcărilor.
Adaugă un comentariu: