Incident grav la Poliția Rutieră Lugoj: un bărbat a ajuns la spital cu arsuri
14-01-2026 Reporter: Adrian Ionescu 72 vizualizări
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Timiș, dintre cele trei victime, un bărbat a necesitat îngrijiri medicale de specialitate. „Dintre cele trei victime, un coleg a ajuns la spital, cu arsuri. Așteptăm concluziile celor de la ISU Timiș", au declarat reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Timiș, citați de agerpress.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a fost solicitat să intervină imediat după producerea deflagrației. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere, precum și zece pompieri. Conform informării transmise de ISU Timiș, un bărbat a fost transportat la spital cu arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare. O a doua persoană este evaluată medical la fața locului, prezentând arsuri minore la nivelul unui membru superior, iar cea de-a treia persoană a suferit un atac de panică și primește îngrijiri medicale.
De asemenea, un echipaj CBRN din cadrul Detașamentului 1 Timișoara se deplasează la Lugoj pentru efectuarea unor măsurători specifice, urmând să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.
Adaugă un comentariu: