Trei unități de învățământ din Ilfov au fost decorate de Președinția României

14-10-2024 21:51 Reporter: Vasile Toader
Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna 1 Decembrie a primit Ordinul ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer.

Iar Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau” Brănești și Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Snagov au primit Ordinul ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler


A te dedica formării unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații. Să îi prețuim, așadar, pe cei care deschid minți și formează caractere, fiind ei înșiși modele de urmat elevilor pe care îi educă. La mulți ani tuturor celor care au ales cariera didactică!”, a transmis oficialul. Cu prilejul acestei sărbători, Președintele României a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituții de învățământ din țară.

„În semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a școlii în viața elevului, dar și a comunității, preocupându-se de continua îmbunătățire a actului educațional”, președintele Klaus Iohannis a conferit: Ordinul ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer pentru cinci colegii din țară, Ordinul ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor – mai multor colegii și școli gimnaziale din România, Ordinul ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer, de asemenea, mai multor colegii și școli gimnaziale – iar aici se află pe listă și Școala Gimnazială Nr.1 din comuna 1 Decembrie, Ilfov și Ordinul ”Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler – unde pe listă au fost incluse Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau” din comuna Brănești și Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din satul Ghermănești, comuna Snagov. Ceremonia de decorare a celor nominalizați are loc marți, 8 octombrie 2024, la Palatul Cotroceni.