Cotidiene Logo

Ilfov.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


Declararea Voluntariului drept municipiu, amânată pentru a doua oară în Camera Deputaților. Explicația președintei de ședință

stire

09-05-2026      Reporter: Marius Stan    73 vizualizări

Proiectul de lege pentru declararea Voluntariului drept municipiu a fost amânat din nou în Camera Deputaților, deși inițial era programat pentru dezbatere și vot în această săptămână.

Reclama Ilfov

Inițiativa legislativă trebuia să intre la vot luni, însă discuțiile au fost decalate în contextul dezbaterilor privind moțiunea de cenzură. Ulterior, proiectul a fost reprogramat pentru miercuri, 6 mai, dar nici de această dată nu a mai fost supus votului în plen.



Reclama Ilfov

Președinta de ședință, Natalia Intotero, a declarat pentru Buletin de București că decizia de amânare a fost luată la nivelul liderilor grupurilor parlamentare. Motivul pentru care liderii au luat această decizie este necunoscut.

„A fost consens din partea liderilor grupurilor parlamentare. Nu cunosc motivul pentru care a fost acest consens. Ar putea ajunge la vot în ședințele următoare”, a declarat Natalia Intotero.

Deputata a adăugat că modificarea agendei a fost decisă în cadrul Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, structură care poate interveni asupra ordinii de zi stabilite inițial de Biroul permanent.

„Comitetul liderilor grupurilor parlamentare are o putere mai mare decât Biroul permanent. Chiar dacă Biroul permanent stabilește ordinea de zi, întotdeauna după ședințele Biroului permanent urmează ședințele Comitetului liderilor.

În cadrul acelor ședințe, ei pot să modifice ordinea de zi. Chiar dacă ei cad de comun acord asupra unei ordini de zi, dacă între timp există anumite discuții între ei, pot să vină în plen și să solicite, cum a fost și cazul de astăzi, să fie amânat”, a explicat președinta de ședință.


Reclama Ilfov

Nu este clar, în acest moment, când va fi reluată dezbaterea și supusă la vot inițiativa care ar transforma Voluntariul în primul municipiu din județul Ilfov.


Adaugă un comentariu: