Ceaţă densă pe Autostrada Capitalei şi Autostrada Soarelui. Sunt vizate 21 de judeţe
20-12-2025 Reporter: Stan Vasile 374 vizualizări
Șoferii circulă cu vizibilitatea redusă și pe drumurile din 21 de județe ale țării, printre care și Ilfov, adaugă autoritățile.
Ceaţă densă pe trei autostrăzi și mai multe drumuri județene
Traficul rutier este îngreunat de ceață densă, cu scăderea vizibilității sub 100 de metri pe alocuri, pe trei autostrăzi:
- A0 – Centura București;
- A2 – București – Constanța;
- A4 – Ovidiu – Agigea.
La nivel naţional, se circulă preponderent pe un carosabil uscat, însă vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, din cauza ceţii.
Sunt vizate artere de circulaţie din Ilfov şi alte 20 de judeţe: Alba, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Mehedinți, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea și Vaslui, anunţă autorităţile.
Recomandările poliţiştilor rutieri pentru şoferi
Polițiștii rutieri le recomandă şoferilor să circule prudent, cu o viteză redusă şi o distanţă mărită faţa de autovehiculul din faţă.
„Recomandări pentru conducătorii auto:
- Reduceți viteza!
- Folosiți luminile de întâlnire și, unde este cazul, pe cele de ceață!
- Măriți distanța față de vehiculul din față!
- Evitaţi manevrele riscante și depășirile!
- Nu opriți pe banda de urgență decât în situații justificate!”, adaugă Ministerul Afacerilor Interne.
Adaugă un comentariu: