Bază sportivă și parc pe fonduri europene în Corbeanca. Primăria cere părerea locuitorilor
03-02-2026 Reporter: Adrian Ionescu 384 vizualizări
Totuși, înainte de a depune cererile de finanțare, autoritatea locală invită cetățenii să completeze un chestionar cu privire la sporturile practicate.
Pentru a obține finanțare, instituția urmează să depună două proiecte în cadrul Programului Regional București-Ilfov. Apelul de proiecte este de tip competitiv și vizează infrastructura de agrement, timp liber și interacțiune socială.
Proiect pentru bază sportivă și parc, în Corbeanca
Terenul vizat se află la capătul satului Ostratu și are o suprafață de circa 70.000 de metri pătrați, care ar urma să fie distribuită egal între cele două investiții propuse de Primăria Corbeanca.
- Bază sportivă – aproximativ 50% din suprafață, dedicată mișcării, sportului organizat și activităților sportive pentru mai multe categorii de vârstă;
- Parc de agrement – aproximativ 50% din suprafață, cu zone verzi, alei, spații de relaxare și pump track pentru copii și tineri.
Locuitorii comunei, invitați să completeze un chestionar
Înainte de depunerea proiectelor, autoritatea locală solicită sprijinul locuitorilor, în identificarea nevoilor comunității. Cetățenii sunt invitați să completeze un formular referitor la obiceiurile sportive și activitatea fizică.
Mai precis, întrebările vizează preferințele în materie de sport, sursa motivației, precum și barierele care limitează nivelul de activitate fizică.
Totodată, locuitorii comunei Corbeanca sunt invitați să aleagă sporturile pe care și le-ar dori incluse în proiectele primăriei:
- Role
- Baschet
- Trotineta freestyle
- Fitness outdoor
- Disc golf
- Handbal
- BMX freestyle
- Badminton
- Yoga / pilates / stretching
- Tir cu arcul (în zonă sigură, delimitată)
- Slackline (zonă cu puncte de prindere)
- Squash
- Orientare / trasure hund (pe alei)
- Tenis de masă
- Skateboarding
- Volei
- Alergare
- Bocce / pétanque
- Antrenament funcțional / circuit
- Nordic walking
- Pumptrack
- Fotbal / mini-fotbal
- Calisthenics
- Ciclism
- Tenis
- Pickleball
- Padel
Instituţia adaugă că, pentru a obţine finanţarea, este necesar ca proiectele să includă sporturi de echipă, realizate pe terenuri multifuncționale, care să deservească un public cât mai larg.
Adaugă un comentariu: