Ședință la Consiliul Local cu două întoarceri în loc. Banii pentru parcul de la Teatru și cei pentru combustibili au suscitat dispute cu opoziția
27-11-2025 Reporter: Elena Suciu 71 vizualizări
După sesiunea prelungită de interpelări, intrarea în lista de proiecte propuse pe ordinea de zi s-a făcut cu prezentarea de către primarul Mihai Chirica a celor cinci personalități care urmau să fie distinse cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași. Trei dintre personalitățile distinse au avut o contribuție însemnată la repatrierea osemintelor ultimului domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1804-1857): istoricul Florin Cîntic și stră-strănepoții ultimului prinț, Mihai-Alexandru Ghyka și Thierry Marie De Brey. Alături de aceștia, au primit distincția rectorul Universității de Stat din Republica Moldova, prof. univ. dr. Igor Șarov și jurnalistul ieșean de presă sportivă Paul Costaș.
A urmat proiectul de hotărâre pentru rectificarea bugetului, căruia îi fuseseră adăugate două amendamente. Primul dintre ele nu a fost pe placul consilierilor Partidului ECO. Era vorba de alocarea a 1,1 milioane de lei pentru lucrările finalizate de la Parcul Teatrului Național, fonduri luate din finanțarea unui pachet de modernizare a 24 de străzi din municipiu.
Local Ședință la Consiliul Local cu două întoarceri în loc. Banii pentru parcul de la Teatru și cei pentru combustibili au suscitat dispute cu opoziția De Radu MEȘNIȚĂ joi, 27 noiembrie 2025, 03:18 3 MIN Ședință la Consiliul Local cu două întoarceri în loc. Banii pentru parcul de la Teatru și cei pentru combustibili au suscitat dispute cu opoziția În patru ore de ședință, consilierilor locali le-a tremurat mâna în două rânduri. O dată, la proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului orașului pe anul în curs, apoi la propunerea de modificare a regulamentului de organizare și funcționare a Clubului Sportiv Municipal Iași 2020. După sesiunea prelungită de interpelări, intrarea în lista de proiecte propuse pe ordinea de zi s-a făcut cu prezentarea de către primarul Mihai Chirica a celor cinci personalități care urmau să fie distinse cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași. Trei dintre personalitățile distinse au avut o contribuție însemnată la repatrierea osemintelor ultimului domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1804-1857): istoricul Florin Cîntic și stră-strănepoții ultimului prinț, Mihai-Alexandru Ghyka și Thierry Marie De Brey. Alături de aceștia, au primit distincția rectorul Universității de Stat din Republica Moldova, prof. univ. dr. Igor Șarov și jurnalistul ieșean de presă sportivă Paul Costaș. Rectificarea bugetului nu a fost agreată de opoziție A urmat proiectul de hotărâre pentru rectificarea bugetului, căruia îi fuseseră adăugate două amendamente. Primul dintre ele nu a fost pe placul consilierilor Partidului ECO. Era vorba de alocarea a 1,1 milioane de lei pentru lucrările finalizate de la Parcul Teatrului Național, fonduri luate din finanțarea unui pachet de modernizare a 24 de străzi din municipiu. „Se termină anul, iar acești bani nu au fost consumați, străzile nu au fost modernizate”, a explicat consilierul Iulian Hușanu opțiunea de vot. „Sunt sume de proiectare care au rămas”, a explicat primarul Mihai Chirica, arătând că străzile respective nu sunt pe capitolul de execuție din buget. Amendamentul a fost adoptat cu 19 voturi pentru și 3 împotrivă (cele de la ECO). Al doilea amendament nu a fost pe placul aleșilor USR. De data aceasta, suma vizată este mai mare, 3 milioane de lei, care „au plecat” de la Transporturi și au intrat în capitolul Combustibil și energie din buget. Un alt articol adăugat prin amendament menționează „suplimentarea cu suma de 130 milioane de lei atât la venituri, cât și la cheltuieli a bugetului creditelor interne pe anul 2025”. La finalul ședinței, primarul ne-a precizat că este vorba de creditul destinat termoficării, pentru care aleșii s-au pronunțat la mijlocul lunii octombrie, într-o ședință extraordinară. Cei șase consilieri prezenți ai USR s-au abținut de la vot, astfel că amendamentul a trecut cu 16 voturi „pentru”.
Adaugă un comentariu: