Cotidiene Logo

Iași.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


OMV Petrom a fost amendată de Poliția din Iași

stire3

10-12-2024 16:20      Reporter: Vasile Toader    29 vizualizări

În urmă cu câteva zile, OMV Petrom a fost amendată de polițiștii locali din Iași, deoarece nu a respectat regulile la un șantier deschis recent.


Reclama Iasi

Compania deține un teren de 26.882 mp, situat pe șoseaua Națională 18-20 din Iași, chiar lângă Pasarela Pictor Octav Băncilă. Acum, OMV Petrom efectuează lucrări de decontaminare, însă nu a respectat legea. Firma intenționează să vândă terenul respectiv pentru 6,5 milioane de euro.

OMV Petrom a mai obținut de la Primăria Iași și o autorizație de construire pentru lucrări de decontaminare ale solului. Astfel, se fac excavări ale solului de la 0,8 m până la 2 m și este utilizată o platformă de decontaminare pentru pământ. Conform PUZ-ului de la Primăria Iași, se dorește construirea unui ansamblu mixed-used, cu funcțiuni rezidențiale, comerciale, culturale, instituționale, servicii, divertisment și dotări complementare.



Reclama Iasi

Totuși, OMV Petrom nu a respectat legea în ceea ce privește normele de curățenie din municipiul Iași. În timpul lucrărilor, camioanele pline de noroi plecau de pe șantier și circulau pe străzile din municipiul Iași. Dacă ieșenii se întrebau de ce pe străzile orașului există așa multă mizerie, o cauză principală este mizeria de la șantier. Compania avea responsabilitatea să curețe roțile vehiculelor când părăsesc șantierul. Deși au fost amendați de poliție și atenționați, în continuare, mașinile de mare tonaj părăsesc șantierul pline de glod. În trecut, dezvoltatorii imobiliari din Iași au fost amendați, de Garda de Mediu, pentru mizerie.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului Control Comercial au aplicat măsurile legale față de șeful unui șantier, întrucât nu a luat măsurile necesare pentru curățarea roților autovehiculelor care părăseau perimetrul șantierului. Sancțiunea contravențională este prevăzută de H.C.L. Iași, Nr. 321/2017. Cuantumul amenzii aplicate este de 2.500 de lei”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Iași.


Reclama Iasi

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Sud-Estul Europei. Compania a obținut, la finalul lunii iunie 2023, un certificat de urbanism pentru întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Pe terenul respectiv se situa fosta stație de carburanți. În zona respectivă sunt în curs de construire și avizare noi proiecte imobiliare și este posibil ca pe viitor și pe terenul de 26.882 mp să fie efectuat un proiect imobiliar. Totuși, există o problemă, în zonă, în ceea ce privește căile de acces. OMV Petrom are un anunț public pe site-ul companiei, în care anunță vânzarea terenului, prețul fiind 6,5 milioane de euro. Reporterii BZI au prezentat recent un caz în care molozul de la Comat Towers era cărat pe un șes de lângă Iași.

Poliția Locală a făcut verificări și la alte șantiere din Iași, și opresc utilajele care fac mizerie pe străzile din oraș. Din nou, apare problema lipsei unei șosele de centură, iar camioanele trebuie să treacă pe străzile din oraș. În perioada ploioasă, orașul este extrem de murdar, iar cetățenii au acuzat, în mai multe rânduri, acest lucru.