Meci tare azi în Copou. Cu buzunarele rupte, Poli se confruntă cu „Barcelona României”, o trupă ce a venit la Iași ca o echipă mare
26-11-2025 Reporter: Cristina Sabo 85 vizualizări
Debut de foc pentru antrenorul Tibor Selymes pe banca Politehnicii Iași. Astăzi, la primul meci oficial cu fostul component al Generației de Aur la timonă, Poli se va confrunta cu gruparea târgovișteană Chindia, una dintre echipele care vizează promovarea în acest sezon.
Pentru aceasta, dâmbovițenii, care acum doi ani erau în Liga I, au mutat radical în vară, după ce au evitat la limită retrogradarea în eșalonul trei. În fruntea clubului a ajuns Marius Pavel, proprietarul Barca Academy România. Acesta a anunțat că trupa târgovișteană a semnat un parteneriat cu gruparea stelară din Spania, care a trimis în iulie un director tehnic la Chindia.
În plus, sub comanda lui Ilie Poenaru, care a fost numit antrenor în vară, au apărut mulți jucători cunoscuți, experimentați, în frunte cu fostul rapidist Albu și foștii dinamoviști Roșu și Pesic, dar și Celea, ex Sepsi și FC Botoșani, care a refuzat Poli pentru a juca la Târgoviște.
Adaugă un comentariu: