Culmea birocrației în urbanism, la Iași: sens giratoriu nou în CUG, cu aviz de la Autoritatea Aeronautică. Se face un Kaufland în zonă
26-11-2025 Reporter: Paul Sergiu 83 vizualizări
Un proiect de hotărâre care urmează să intre mâine în dezbaterea consilierilor locali atrage atenția prin faptul că unul dintre avizele impuse pentru amenajarea unui sens giratoriu a fost cel din partea Autorității Aeronautice Civile Române (AACR). Certificatul de urbanism eliberat pe 22 septembrie 2023 menționează că „sensul giratoriu se va executa numai pe domeniul public al municipiului Iași” și că „amplasamentul se află în zona de servitute aeronautică civilă aferentă aerodromurilor/ aeroporturilor – zona III – zona de evaluare, avizare AACR și STS”.
Este vorba despre girația pe care cei de la Kaufland o vor amenaja pe cheltuiala proprie pe șoseaua Nicolina, la câteva zeci de metri dincolo de capătul liniei de tramvai 9. Viitorul magazin tocmai a primit autorizația de construire (cu o lună în urmă), iar acum a venit rândul finalizării procedurilor pentru sensul giratoriu. Acesta nu va facilita doar accesul și ieșirea din parcarea noului magazin, ci și circulația auto pe șos. Nicolina și pe celelalte străzi adiacente – Lațcu Vodă, Sub Coșere, respectiv cea de acces spre platforma FORTUS și spre Parcul Științific și Tehnologic Tehnopolis.
Avizul AACR menționează foarte exact poziția viitorului sens giratoriu: 6992,22 m vest față de axa pistei aeroportului, la cota de 72,82 m față de nivelul Mării Negre. Pentru conformitate, sunt oferite și coordonatele geografice. De asemenea, este prevăzută și înălțimea maximă a obiectivului, respectiv 1,33 m, care poate ajunge astfel la maxim 74,15 m față de nivelul aceleiași Mări Negre. Cum avizul a fost emis pe 9 aprilie anul trecut, având valabilitatea de un an, cei de la Kaufland au fost probabil nevoiți să-l prelungească până la finalizarea parcursului birocratic al proiectului.
Adaugă un comentariu: