Cotidiene Logo

Constanța.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


Salariații Șantierului Naval DAMEN Mangalia, care rămân fără loc de muncă, vor primi un ajutor financiar de 5.000 lei

stire

08-04-2026      Reporter: Emil Ionescu    88 vizualizări

Sindicatul Liber Navalistul transmite că Ministerul Muncii pregătește un ajutor financiar pentru fiecare salariat al Șantierului Naval DAMEN Mangalia, (indiferent de veniturile lor sau ale familiilor acestora), care rămâne fără loc de muncă, în urma intrării în faliment a șantierului.

Reclama Constanța

Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost pus în dezbatere publică și prevede că ajutoarele de urgență se acordă persoanelor care au rămas fără un loc de muncă afectate de intrarea în faliment a șantierului, indiferent de veniturile lor sau ale familiilor acestora, în cuantum de 5.000 lei pentru fiecare persoană.



Reclama Constanta

De asemenea, hotărârea specifică că pentru acordarea ajutorului de urgență nu se impune completarea cererii și nici efectuarea de verificări în teren.

Ajutoarele de urgență nominale se aprobă prin notă de către ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarității sociale sau de persoana desemnată în acest scop, pe baza listei/listelor cu angajații șantierului, transmisă/transmise de administratorul judiciar al șantierului, către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, care va întocmi borderourile cu persoanele afectate.

Plata ajutorului de urgență se poate face atât prin mandat poștal, cât şi prin cont bancar.


Reclama Constanta

Pentru plata ajutoarelor de urgență prevăzute la art. 2, în condițiile art. 4, solicitarea acestora se efectuează de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța până cel târziu la data de 10 decembrie 2026.


Adaugă un comentariu: