Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep va participa la meciul ei de retragere de la Cluj
23-02-2026 Reporter: Cristina Sabo 38 vizualizări
Antrenorul australian Darren Cahill va participa la ediția a șaptea a Sports Festival, în cadrul căreia va avea loc meciul oficial de retragere din activitate a Simonei Halep, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, transmis, luni, 23 februarie 2026.
Tehnicianul australian a descris-o pe Halep ca fiind o jucătoare incredibilă, „o adevărată mândrie” și a afirat totodată că se bucură să-i fie alături pentru a celebra o carieră extraordinară.
Colaborarea dintre Simona Halep și Darren Cahill a început în martie 2015, inițial printr-un program Adidas de dezvoltare pentru jucători și a continuat apoi full-time în perioadele octombrie 2015 - octombrie 2018 și ianuarie 2020 - septembrie 2021. Împreună, cei doi au traversat atât momentele de vârf ale carierei, cât și perioade dificile. Cahill a fost un reper de stabilitate și sprijin pentru Simona Halep inclusiv în anii cei mai complicați ai carierei sale.
Adaugă un comentariu: