Cotidiene Logo

Călărași.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


Investiție de aproximativ 3 milioane de euro la Grădina Zoologică din Călărași. Proiect în parteneriat cu municipalitatea din Ruse

stire

07-04-2026      Reporter: Adrian Ionescu    94 vizualizări

Primăria Municipiului Călărași pregătește obținerea finanțării pentru cea mai amplă investiție realizată până în prezent la Grădina Zoologică, un proiect estimat la aproximativ 3 milioane de euro.

Reclama Călărași

Anunțul a fost făcut de primarul Marius Dulce, care a precizat că investiția va fi realizată în parteneriat cu autoritățile din Ruse și va viza modernizarea unor zone neutilizate din cadrul complexului de agrement.



Reclama Calarasi

„Pregătim obținerea finanțării pentru cea mai amplă investiție realizată până acum la Grădina Zoologică din municipiu”, a transmis edilul.

Potrivit acestuia, proiectul va contribui la schimbarea semnificativă a aspectului și funcționalității spațiilor existente, prin intervenții care vor aduce facilitățile la standarde moderne.

„Vorbim despre un proiect de aproximativ 3 milioane de euro, derulat în colaborare cu partenerii noștri bulgari din Primăria Ruse, care va schimba radical aspectul și funcționalitatea zonelor încă neutilizate aflate în patrimoniul complexului de agrement”, a mai declarat Marius Dulce.

Pentru stabilirea detaliilor tehnice și administrative, conducerea Primăriei a organizat o întâlnire de lucru la fața locului, alături de echipa de proiect și de reprezentanții complexului.

Investiția vizează, în principal, reabilitarea și modernizarea padocurilor, dar și amenajarea unei clinici veterinare moderne, care să asigure condiții mai bune pentru animale și să crească atractivitatea Grădinii Zoologice pentru vizitatori.

„Investiția vizează, în principal, reabilitarea și modernizarea padocurilor, precum și amenajarea unei clinici veterinare moderne, la standarde europene, menite să asigure condiții mai bune pentru animale și un parc zoologic mai atractiv pentru vizitatori”, a subliniat șeful administrației publice locale de la Călărași.

Finanțarea proiectului ar urma să fie asigurată prin programul „Bicycle Routes Around Nature Districts – Plan, Revitalize, Inspire, eXplore the charm of cycling”, un proiect integrat în rețeaua europeană de ciclism, care are ca obiectiv dezvoltarea și promovarea obiectivelor turistice din zona transfrontalieră a Dunării.


Reclama Calarasi

Prin această investiție, administrația locală urmărește modernizarea infrastructurii de agrement și valorificarea potențialului turistic al municipiului Călărași.


Adaugă un comentariu: