Stație nouă de pompieri la ieșirea din Buzău
09-05-2026 Reporter: Adrian Ionescu 430 vizualizări
Proiectul vizează construirea unui complex multifuncțional ce va include un HUB intermodal de transport, dotat cu o parcare generoasă destinată inclusiv vehiculelor de mare tonaj, o nouă autobază pentru societatea TransBus și un sediu modern pentru pompieri.
Amplasamentul, situat pe partea stângă a șoselei la ieșirea din municipiu, a aparținut Jandarmeriei buzoiene și a fost cedat Municipalității cu condiția expresă ca pe o suprafață de două hectare să fie ridicată o nouă bază pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Pentru realizarea acestui obiectiv major de dezvoltare urbană, autoritățile locale vor contracta un credit bancar rambursabil. Decizia a primit deja aprobarea Consilierilor municipali, care au votat în favoarea demersului ce va asigura finanțarea necesară pentru investițiile mari din oraş.
Noul sediu al ISU Buzău promite să fie o facilitate de ultimă generație. Acesta va fi construit după cel mai modern model al unei baze de intervenții, respectând standardele specifice activității pompierilor și asigurând capacități sporite de reacție în situații de urgență. Proiectul are și un termen de finalizare clar stabilit, sediul ISU și HUB-ul de transport trebuind să fie obligatoriu finalizate până în anul 2030.
Adaugă un comentariu: