01-02-2026      Reporter: Tudor Dobre    353 vizualizări

De când se știe, a muncit cu un scop: vrea cu orice preț să schimbe lumea. A fost visul la care nu a renunțat niciodată, indiferent cât de puternic a fost lovit de tăvălugul evenimentelor, spune buzau.net.

Deși s-a născut într-un an în care puterea de la Răsărit se manifesta dureros în țară, părinții 1- au crescut cu frica de Dumnezeu, inoculându-i și celelalte valori morale: cinstea, dragostea de muncă și curajul.

Într-un fel anume, copilăria s-a încheiat din momentul în care a început să-și ajute părinții în gospodărie. Avea 5 ani și jumătate când i s-au dat primele responsabilități serioase.

„Sunt absolvent de Tehnologia Constructiilor de Masini, celebrul TCM. Da, atunci cel putin, era cea mai bună facultate de mecanică, tehnologia construcțiilor de mașini, care te învată foarte multe lucruri bune, dar în primul rând te învată să gândești și te învață să muncești organizat. La doi ani de la terminarea facultății, am reușit să ajung sef de sectie la Intreprinderea Metalurgică Buzău, care deservea aproape toată industria autohtonă de tractoare, camioane, automobile si mașini agricole. Conduceam 400 de oameni, ceea ce pentru acele timpuri era foarte, foarte important. Atunci, sistemul se baza foarte mult pe vechime. Aveai vechime si rezultate, puteai să avansezi. Asta s-a întâmplat cu mine la doi ani de la terminarea facultătii. Am fost foarte mândru, vă imaginati, și am încercat să fac cât mai multe în această functie", a declarat pentru Q Magazine Constantin Toma.

Revoluția a oprit temporar ascensiunea inginerului Toma. Împlinise 30 de ani, totul în jurul a început să se dărâme ca piesele de domino, iar situația devenea din ce în ce mai grea. Rămăsese șomer, ca și soția, cu presiunea facturilor care trebuiau plătite, dar mai ales cu responsabilitatea față de copii care nu înțelegeau transformările prin care trecea România; implicit fiecare familie.

„După '90, bineînteles, când totul a picat, m-am trezit la 30 de ani, împreună cu soția și cu doi copii mici, ca nu mai avem loc de muncă. Pentru că trebuia să rezolv situatia cât mai rapid, am decis să mă duc să lucrez terenul pe care îl avea tatăl meu. De fapt, în satul meu, ca și în foarte multe locuri din România, tăranii s-au întors la terenurile pe care le dăduseră la CAP. Mai nimeni nu avea acte. Terenul tatălui meu era lângă o baltă, era mai nisipos și am cultivat acolo foarte mulți pepeni, pe care i-am vândut apoi până la Vatra Dornei. Așa mi-am luat prima mașină, o Dacie, la mâna a doua. Țin minte încă numărul de înmatriculare 3 BZ 579, din 1970. Pepenii nu puteau constitui totuși un viitor sau, în orice caz, nu viitorul meu".