Podul de acces pe Insula Lacul Morii intră în reabilitare. PMB urmează să-l transfere către Primăria Sectorului 6
28-01-2026 Reporter: Stan Vasile 119 vizualizări
Este vorba despre „Podul Insula Lacul Dâmbovița” (cunoscut și ca Podul Insula Lacul Morii), situat pe Șoseaua Virtuții nr. 69, în Sectorul 6, aflat în proprietatea PMB. Podul are o suprafață construită la sol de 340,40 metri pătrați.
Proiectul se va vota în ședința CGMB din 29 ianuarie.
Podul de acces pe Insula Lacul Morii intră în reabilitare
Transferul este propus exclusiv în scopul realizării lucrărilor de consolidare și reabilitare a structurii, în contextul proiectului mai amplu de regenerare urbană a zonei Lacului Morii.
Solicitarea a fost formulată de Consiliul Local al Sectorului 6, care a adoptat în acest sens o hotărâre în luna mai 2025.
Argumentul principal este necesitatea unui management unitar al investițiilor din zonă, astfel încât lucrările de reabilitare a podului să fie corelate cu intervențiile de amenajare peisagistică, infrastructură și funcționalități socio-culturale prevăzute în proiectul „Regenerare urbană în zona Lacul Morii”.
Podul a fost evaluat la finalul anului 2025 de un evaluator autorizat ANEVAR, valoarea justă de inventar fiind stabilită la 424.200 de lei, potrivit proiectului de hotărâre.Această valoare va fi preluată în evidențele Sectorului 6 odată cu transferul administrării.
Primăria Sectorului 6 va avea obligația de a obține toate avizele și autorizațiile necesare pentru desfășurarea lucrărilor și de a suporta cheltuielile utilizării și întreținerii podului.
Proiectul prevede explicit că schimbarea destinației față de scopul declarat, consolidare și reabilitare, poate duce la revocarea dreptului de administrare.
„Această măsură nu reprezintă doar o necesitate tehnică, ci și un pas firesc în logica unui demers integrat, care urmărește revitalizarea durabilă a unei zone de interes major pentru comunitate”, se arată în referatul de aprobare, semnat de primarul Ciprian Ciucu.
Amenajarea va costa 45 de milioane de euro
Amenajarea Parcului Lacul Morii va costa circa 45 milioane euro (TVA inclus), cu aproape 9 milioane de euro mai mult față de indicatorii tehnico-economici aprobați în 2023, se arată în devizele adoptate recent de consilierii locali ai Sectorului 6
Investiția a fost împărțită în două obiective: parcul liniar și Insula Îngerilor. Pentru cel din urmă, Primăria Sectorului 6 vrea să obțină fonduri europene de aproximativ 10 milioane euro.
Conform documentului consultat de Buletin de București, amenajarea Insulei Lacul Morii prevede realizarea de:
- amenajări peisajere;
- insule plutitoare vegetale;
- spații exterioare de recreere, culturale, educative și pentru sport;
- dezvoltarea unui sistem de alei și pontoane pietonale;
- iluminat public;
- mobilier de parc;
- mici pavilioane cu regim de înălțime parter cu grupuri sanitare;
- dotări sportive și de agrement;
- punct sanitar și pentru umbrire;
- parcări pentru biciclete.
Sunt incluse lucrări de consolidare, desființare sau modernizare a unor construcții existente, cum ar fi foișorul de pe insulă.
Adaugă un comentariu: