Cotidiene Logo

București.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


PMB vrea să izoleze fonic școlile și spitalele din zonele zgomotoase. Peste 257.000 de persoane afectate pe timp de noapte, în Capitală

stire3

04-07-2025 11:25      Reporter: Tudor Dobre    45 vizualizări

Consiliul General al Municipiului București a aprobat recent „Planul de Acțiune pentru gestionarea zgomotului”, un document strategic elaborat de Primăria Capitalei prin Direcția de Mediu, în colaborare cu Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS S.A.


Reclama Bucuresti

Planul de Acțiune prevede, printre altele, instalarea de soluții de izolare fonică la clădirile sensibile precum școli, spitale și locuințele rezidențiale aflate în zone în care nivelul de zgomot rămâne ridicat, chiar și după aplicarea altor măsuri.



Reclama Bucuresti

Intervențiile vor viza zonele unde se depășesc praguri de 65 dB ziua și 55 dB noaptea.

Datele prezentate în plan, colectate în 2022–2023, arată că traficul rutier este principala sursă de poluare fonică în Capitală și afectează peste 160.000 de persoane în timpul zilei și 257.000 pe timp de noapte, care trăiesc în zone unde nivelul de zgomot depășește valorile de prag admise (70 dB ziua și 60 dB noaptea).

Comparativ cu precedentul plan din 2016, numărul celor expuși la zgomot excesiv a crescut semnificativ — cu peste 100.000 de persoane, ca urmare a intensificării traficului și a unei implementări parțiale a măsurilor anterioare.

De asemenea, toate cele opt drumuri naționale care traversează Bucureștiul (DN1, DN1A, DN2, DN3, DN4, DN5, DN6 și DN7) și care pe teritoriul Capitalei se „transformă” în bulevarde, înregistrează depășiri ale nivelului de zgomot admis, atât ziua, cât și noaptea, potrivit hărților strategice de zgomot.

Doar de-a lungul DN2/E85, adică Șoseaua Colentina, peste 6.300 de locuințe sunt expuse la un nivel de zgomot de peste 65 dB în timpul zilei.

Planul are o valabilitate de cinci ani și se concentrează pe reducerea poluării fonice în Capitală, pe baza hărților strategice de zgomot aprobate la începutul anului 2024.

Principala sursă de zgomot: traficul

Conform acestor hărți, principalele surse de zgomot sunt traficul rutier, circulația tramvaielor și anumite activități industriale.

Printre măsurile prevăzute în plan se numără:

  • modernizarea infrastructurii rutiere, inclusiv utilizarea unor materiale care reduc zgomotul produs de rulajul vehiculelor;
  • dezvoltarea transportului public și alternativ, prin înnoirea parcului de tramvaie și promovarea mobilității nepoluante;
  • implementarea unui sistem inteligent de management al traficului (ITS);
  • izolarea fonică a unor clădiri rezidențiale, școli și spitale situate în zone unde nivelul de zgomot depășește 65 dB ziua și 55 dB noaptea.


Reclama Bucuresti

„Prin aprobarea acestui plan de către Consiliul General, Municipiul București face un pas esențial în direcția alinierii la standardele europene de mediu și a creării unui oraș mai sănătos și mai prietenos pentru locuitorii săi”, a transmis PMB.

Planul a trecut printr-un proces de consultare publică, care a inclus o dezbatere la care au participat reprezentanți ai societății civile, autorităților de mediu și instituțiilor subordonate, se arată într-un comunicat al PMB.

Documentul a primit aviz favorabil din partea Agenției pentru Protecția Mediului București.

Prin acest plan, autoritățile încearcă să recupereze decalajele rămase din strategia anterioară, care a fost implementată în proporție de doar 40%.