Incendiu puternic în Sectorul 5, la acoperișurile a două case
27-04-2026 Reporter: Stan Vasile 110 vizualizări
UPDATE, 11:35: În acest moment, incendiul este lichidat. Acesta s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Potrivit reprezentanților ISU, incendiul se manifestă cu flacără violentă și degajări mari de fum la nivelul acoperișurilor a două construcții (locuințe) plan parter cu posibilități de propagare la vecinătăți.
Incendiu puternic în Sectorul 5, luni
„Intervenim atât pentru lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor din imediata apropiere. Până în acest moment nu au fost înregistrate victime”, transmite ISU București – Ilfov.
Pentru gestionarea situației de urgență, au fost alertate progresiv și intervin 7 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și, în sprijin, 1 echipaj SABIF.
Misiunea este în dinamică. Incendiul este localizat, iar echipele de intervenție lucrează la lichidarea acestuia.
Adaugă un comentariu: