Studenții Universității Transilvania, locul 1 la Olimpiada Internațională SIOMMS 2025
16-12-2025 Reporter: Adrian Ionescu 137 vizualizări
La concurs au participat 11 echipe din 6 țări, România fiind prezentă pentru prima dată la acestă competiție. Echipa Universității Transilvania din Brașov, formată din Ivan Paul Andrei (anul IV Autovehicule Rutiere – limba engleză, Facultatea de Inginerie Mecanică), Codreanu Ștefan-Cristian și Stanciu Ștefan (ambii din anul IV Construcții Aerospațiale, Facultatea Inginerie Tehnologică și Management Industrial), a reușit să impresioneze juriul, spune bizbrasov.ro.
„Proba de concurs, cu durata de 4 ore, a constat în rezolvarea a 8 probleme complexe, acoperind o programă extinsă privind analiza mecanismelor, transmisii mecanice, dinamică și manipulatoare.
La finalul competiției, comitetul științific SIOMMS 2025 a apreciat nivelul de pregătire al echipei UNITBV și i-a acordat Premiul I, devansând echipe redutabile precum cele din China, Rusia sau Spania, cu participare permanentă la SIOMMS. De asemenea, cele mai bune două lucrări au aparținut studenților Universității Transilvania din Brașov, Stanciu Ștefan și Ivan Paul Andrei, care au primit și diploma Individual Excellence Award for achieving the Highest Individual Score”, au transmis reprezentanții Universității Transilvania din Brașov.
Adaugă un comentariu: