Statuile din Oradea care vor fi reabilitate în 2026: Monumentul Ostașului Român, cea mai amplă intervenție
23-02-2026 Reporter: Marius Stan 76 vizualizări
Șase pe listă
În 2025, Fundația a realizat documentații tehnice și a obținut avize pentru reabilitarea ori efectuarea unor lucrări de reparații sau mentenanță pentru șase monumente: două în Parcul Libertății (statuile Lorántffy Zsuzsanna și Szacsvay Imre), trei în Parcul 1 Decembrie (statuia „Portret Monumental Constantin Brâncuși”, monumentul Ostașului Român și monumentul Eroilor Francezi) și unul pe strada Dunărea nr.1 (statuia „Fecioara Maria cu Pruncul Iisus”).
Documentațiile pentru patru dintre acestea, anume cele din Parcul Libertății, Monumentul Ostașului Român și „Fecioara Maria cu Pruncul Iisus”, au fost trimise și Ministerului Culturii pentru aprobare, iar pentru cea din urmă avizul a fost deja obținut în februarie 2026.
Grigore Morar a precizat că Fundația a primit deja avize atât de la Comisia de Urbanism, cât și de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice.
Alegerea monumentelor pentru reabilitare este asociată cu lucrările de modernizare din parcurile Oradiei. „Întotdeauna Fundația a executat lucrări de reabilitare sau întreținere a monumentelor în paralel cu lucrările de modernizare pe care Primăria le-a executat în zonele respective”, a spus președintele Fundației.
Dintre toate obiectivele, cea mai complexă intervenție va fi la Monumentul Ostașului Român, atât din cauza dimensiunii sale, cât și a complexității lucrărilor pe care le presupune. Inițiativa de reabilitare a fost anunțată de Morar încă de anul trecut.
Statui curățate
Pe de altă parte, Fundația a efectuat în 2025 și lucrări de întreținere preventivă pentru 31 de momente aflate în administrația Oradea Heritage, prin operațiuni de spălare, desprăfuire, eliminarea depunerilor de pe statui, curățare mecanică, impregnare, dar și refacerea aspectului estetic, în funcție de nevoile fiecărui obiectiv.
„Este pentru prima dată când Fundația execută lucrări de întreținere și prevenire a degradării și cred că este foarte important să prevenim degradarea, decât să lăsăm monumentele să ajungă într-o stare avansată, când cheltuielile sunt mult mai mari”, a transmis Morar, adăugând că lucrările au fost realizate printr-un contract cu firma SC Marmorex SRL, în valoare de 61.761 lei, cu TVA. Această colaborare va continua și în 2026 pentru întreținerea statuilor aflate în administrarea Primăriei Oradea.
Printre altele, au fost curățate Grupul statuar „Holnaposok” de pe Republicii, statuia Reginei Maria, statuile episcopilor din Piața Unirii și altele.
În 2026, va fi amplasat bustul poetului Petőfi Sándor în Parcul Petőfi, realizat la propunerea comunității maghiare și care va beneficia de un buget de 100.000 de lei printr-un proiect de bugetare participativă câștigat. „Reprezentanții comunității maghiare își doresc un bust a cărui valoare va fi, probabil, mai mare. Diferența va fi asigurată de reprezentanții comunității”, a mai spus Grigore Morar.
Adaugă un comentariu: