Cotidiene Logo

Bihor.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


Primăria Oradea a preluat sala de evenimente Coloseum. De ce o va folosi ca depozit, înainte să o demoleze

stire

23-01-2026      Reporter: Stan Vasile    66 vizualizări

La începutul acestui an, Primăria Oradea a preluat sala de evenimente Coloseum de pe strada Traian Blajovici și construcțiile din vecinătate, toate cumpărate în anul 2024 cu circa 3,4 milioane euro, pentru a face loc viitorului stadion.

Reclama Bihor

Însă licitația pentru execuția arenei este în continuare blocată de contestații. „Stadionul este într-o continuă contestație. A fost o contestație la CNSC, apoi la Curtea de Apel București, care a dat câștig de cauză Companiei Naționale de Investiții, dar s-a mai contestat printr-o procedură specială de contestație în anulare, la Înalta Curte de Casație. Așteptăm să vedem care sunt rezultatele. Eu sper că în martie-aprilie să avem o decizie finală”, a declarat primarul Florin Birta, joi, într-o conferință de presă.



Reclama Bihor

Dacă lucrările de proiectare și execuție a viitorului stadion, derulate de CNI, vor fi atribuite la finalul primăverii, înseamnă că până la sfârșitul anului 2026 ar putea fi gata proiectul, iar construcția propriu-zisă va demara, cel mai probabil, anul viitor.

Așadar, Primăria Oradea are timp să pregătească amplasamentul, care include sala de evenimente și construcțiile din jur. Drept urmare, nu se grăbește să le demoleze, ci le folosește ca spații de depozitare, pentru că în prezent multe școli din oraș au o problemă cu lipsa acestor spații.

Printr-un proiect finanțat prin PNRR, care trebuie finalizat până în august, Primăria cumpără mobilier și echipamente pentru toate școlile și grădinițele din oraș. Cum multe dintre unitățile de învățământ sunt în renovare, în cadrul altor proiecte derulate tot prin PNRR și cu termen de execuție tot până în august, provocarea directorilor este să găsească spațiile necesare pentru depozitarea echipamentelor și pieselor de mobilier noi, până când le vor putea instala în clasele renovate.

„La 1 ianuarie, am preluat amplasamentul Coloseum, și o parte din aceste materiale vor fi puse acolo”, a explicat Birta.


Reclama Bihor

În alte cazuri, directorii au depozitat echipamentele în sălile de sport sau în spații închiriate de la alți proprietari.


Adaugă un comentariu: