Constructori desemnați pentru patru pasaje pietonale subterane pe Centura Oradea: investiții de peste 18,8 milioane lei pentru siguranța traficului
26-02-2026 Reporter: Adrian Ionescu 95 vizualizări
Contractele au fost împărțite în patru loturi, iar pentru primele două – Pasaj pietonal Centura Oradea – strada Czaran Gyula și Pasaj pietonal Centura Oradea – Arena Sportivă – câștigătoare a fost asocierea SC Procons Group SRL (lider) – SC Crito Prod SRL (asociat), cu oferte de 5.075.043,82 lei, respectiv 5.629.618,07 lei, fără TVA. Pentru loturile trei și patru – Pasaj pietonal Centura Oradea – strada Apateului și Pasaj pietonal Centura Oradea – DN 76 – a fost desemnată compania SC Dumexim SRL, cu oferte de 4.311.618,15 lei și 3.790.770,41 lei, fără TVA.
Valoarea totală a ofertelor câștigătoare pentru toate cele patru proiecte se ridică la 18.807.050,45 lei, fără TVA. Dacă nu vor fi depuse contestații până la data de 9 martie 2026, autoritățile vor trece la semnarea contractelor și la demararea procedurilor necesare începerii lucrărilor pe șantier.
Pentru implementarea acestor investiții, Consiliul Județean Bihor a încheiat acorduri de parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), proiectele fiind parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere și de creștere a siguranței pietonilor în municipiu.
Adaugă un comentariu: