Cotidiene Bihor.cotidiene

ziar / portal online de stiri si publicitate


Ambasadorii orașului Oradea, premiați pentru rezultatele excelente

stire3

14-10-2024 12:34     Reporter: Vasile Toader

Astăzi a avut loc Gala de premiere a elevilor și profesorilor coordonatori pentru rezultate excepționale la olimpiade și concursuri naționale și internaționale.


Reclama Bihor

Ceremonia face parte din seria de evenimente dedicate Zilei Orașului Oradea. Pentru că numărul elevilor și al profesorilor premiați continuă să crească anual, festivitatea din 2024 nu s-a mai ținut în sala mare a Primăriei Oradea, unde nu ar mai fi încăput toți participanții, ci la Filarmonica de Stat din Oradea. „Sper ca de la an la an să căutăm săli tot mai mari ca să premiem excelența în Oradea”, a declarat primarul Florin Birta.


inline
Reclama Bihor

Elevii și profesorii premiați au fost felicitați și de inspectorul școlar general Horea Abrudan. Apoi, fiecare elev a fost chemat pe scena Filarmonicii, în aplauzele audienței, primind o diplomă, un premiu în bani și un rucsac personalizat cu logoul Oradiei. Profesorii, la rândul lor, au urcat pe scenă pentru a primi premii constând în diplome, sume de bani, o carte și un stilou personalizat, toate oferite ca semn de apreciere pentru dedicarea și contribuția lor în educația elevilor.


Reclama Bihor

Festivitatea s-a încheiat cu un moment artistic susținut de corul Filarmonicii de Stat din Oradea, care a interpretat melodia „We Are the Champions”, în cinstea tinerilor premiați. Această interpretare simbolică a marcat triumful lor și a subliniat importanța muncii și a perseverenței în atingerea performanțelor.