Percheziții, luni dimineața, în zona Fortuna. Polițiștii și jandarmii vizează o rețea de contrabandă cu țigări
16-02-2026 Reporter: Marius Stan 89 vizualizări
Oamenii legii desfășoară acțiuni ce vizează suspiciuni de contrabandă cu țigări.
La fața locului au fost mobilizate echipaje de poliție, precum și jandarmi din cadrul Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, care asigură suportul intervenției.
Zona Fortuna este cunoscută în municipiu ca fiind principalul punct în care se desfășoară activități de comerț ilegal cu țigări, fără ca acest fenomen să fie deranjat de autoritățile arădene. Fenomenul persistă de mai mulți ani, chiar în proximitatea Secția 1 Poliție Vlaicu, însă până în prezent nu au avut loc acțiuni de amploare menite să stopeze definitiv aceste practici.
Până la această oră, autoritățile nu au transmis un punct de vedere oficial privind motivele descinderilor sau eventualele măsuri dispuse.
UPDATE
Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a transmis că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, alături de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi lucrători operativi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş, au pus în executare 34 de mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele unor persoane suspectate că aprovizionează cu ţigări nemarcate fiscal zona Pieţei Fortuna din cartierul Vlaicu, municipiul Arad.
Descinderile sunt efectuate în vederea combaterii traficului ilicit de țigări, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) (n.r.deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete) din Codul fiscal.
Adaugă un comentariu: