Un arădean în elita mondială a judo-ului

Teodor Pop, arădean.

Judo nu este doar o luptă fizică, este un mod de viață, este disciplina sportivă care îl educă pe cel care o practică, îl învață despre respect, autocontrol și disciplină, ajutându-l să se formeze ca persoană.

Teodor Pop a început să practice acest sport pe la 9 ani, atunci când tatăl său, văzându-l cam rotofei, l-a luat de mână și l-a predat antrenorului Gheorghe Andras. Ambițios de mic, Teo reușește în doar doi ani să câștige medalia de bronz la naționalele României, ceea ce îi crește moralul și îl determină ca la antrenamente să transforme joaca în muncă. Dar cum în sport performanțele nu se obțin întotdeauna după cum le plănuiești, urmează doi ani de secetă în ceea ce înseamnă medalii naționale. Tânărul judoka, nu mai era mic, iar rotofei nici atât, continuă să se antreneze cu dedicație și ambiție, caracteristici pe care le păstrează și acum, iar rezultatele încep să apară. Titlul de campion, medalii câștigate în fiecare an care urmează și convocări pe bandă la loturile naționale. Tot acum începe marea rivalitate și prietenie cu Florin Lascău, cei doi concurând pentru medalii, la aceeași categorie timp de aproape opt ani. Așa cum se întâmpla la acea vreme, cluburile mari i-au înregimentat, Teo ajungând la Dinamo, iar Florin la Steaua.

Finalul carierei a venit mai repede decât se aștepta, accidentările inerente acestui sport și o hepatită urâtă l-au forțat să spună stop. Kimonoul însă nu l-a agățat în cui, căci pasiunea nu poate fi oprită de accidentări, iar Teo urmează la București și Brașov cursurile Academiei de Sport, revine la Arad ca profesor de judo și timp de doi ani se ocupă de tinerele talente ale CS Gloria. Salariul de profesor de acum 30 de ani nu era de loc motivant, așa că după doi ani de antrenorat, bate la ușa corporatismului, angajându-se la o multinațională, unde datorită dedicației și a disciplinei implementate de judo, reușește să promoveze până la punctul în care promovarea ar fi însemnat mutatul la București. Între timp, Diana Ciupe, baschetbalistă la ICIM și componentă a echipei naționale, cu care de curând forma o familie, obține un contract în Ungaria. O nouă decizie greu de luat, dar nu stă mult pe gânduri și se mută alături de soția sa. Un nou început, o limbă, nu ușoară, de învățat, oameni noi, provocări pe măsură. Nu i-a fost deloc ușor, însă tot sportul a fost cel care l-a salvat. Marius Vizer, proaspăt președinte al Federației Europene de Judo, cel care îl cunoștea ca sportiv de când era antrenor la Oradea, mută sediul Federației din Elveția la Budapesta și îi oferă posibilitatea de a lucra într-un domeniu pe care îl știa și îl iubea, judo, dar de această dată la costum, nu în kimono. După trei ani, Diana, care era într-o formă de excepție, acceptă oferta de la Wasserburg, vicecampioana Germaniei. Dragostea pentru judo nu îl lasă să stea deoparte și începe să antreneze, la început, ca hobby, o grupă de copii. Revine chiar pentru o perioadă pe tatami, ca sportiv, cu rezultate foarte bune, la aproape 40 de ani, făcându-i pe cei de acolo să se întrebe cine-i românul care cunoaște lupta atât de bine. Rămâne însă doar la antrenorat, iar datorită rezultatelor obținute de elevii săi, este apreciat de comunitate și antrenează tot mai mult, aceasta devenindu-i acum principala ocupație. Dezvoltă proiecte pentru judo în zona sa, atrăgând tot mai mulți oameni spre acest sport, iar unul dintre proiecte ajunge pe masa lui Vizer, acum președinte al Federației Internaționale de Judo (IJF).